Solitar si solidar-Stigmatul singuratatii

Din prestigioasa opera a lui Albert Camus face parte si nuvela „Jonas sau artistul la lucru”. Publicata in 1957 , povestirea a devenit faimoasa prin evolutia deosebit de interesanta a personajului principal . Pictorul Gilbert Jonas , ajuns la o treapta complet necreatoare datorita vietii mondene , usuratice , gaseste adapost intr-un fel de camaruta suspendata deasupra unui culoar , se instraineaza de lume si-si propune sa produca opera capitala . Dupa o munca asidua si extraordinare asteptari , frant de oboseala , dar cu inima plina de multumire , Jonas decide ca si-a terminat lucrarea si coboara scara din atelierul izolat . Ajunge in pragul lesinului din cauza epuizarii , iar apropiatii sai descopera pe imensa panza alba , cu o totala dezamagire , in loc de acea presupusa capodopera la care pictorul trudise din greu , doar un singur cuvant , scris cu litere atat de mici incat poate fi citit si solitar si solidar . Este , in fond , marea dilema la care se reduce existenta in viziunea personajui lui Camus . O cautarea febrila a propriei identitati si a sensului vietii . Este o trimitere la acel bine-cunoscut mit biblic din care s-a inspirat si pe care scriitorul francez l-a reevaluat dintr-o perspectiva particulara . „Cartea lui Iona” , a cincea din colectia celor douasprezece carti profetice minore din Vechiul Testament , il are in prim-plan pe Iona , chemat de Dumnezeu sa profeteasca in Ninive distrugerea cetatii . Desi criticata de unii pentru elementele fantastice , aceasta este considerata una dintre cele mai frumoase carti care s-au scris vreodata . Numele autorului „Iona” se traduce prin „porumbel” , un nume predestinat pentru un crainic divin insarcinat cu transmiterea vestilor de la Dumnezeu catre oameni . Istoria este simpla , dar plina de invataminte . Iona , fiul lui Amitai , din cetatea Gat-Hefer , aflata la 5 kilometri nord de Nazaretul Galileii , este trimis cu un mesaj de pocainta la cetatea pagana Ninive . Ultima capitala a imperiului asirian , stravechiul oras Ninive era printre primele intemeiate de Nimrod dupa Potop . Cuprindea , din cate se pare , mai multe orase si se intindea pe o suprafata atat de vasta incat unui om ii trebuiau trei zile sa-l parcurga pe jos de la un capat la altul . Mandra de templele sale impozante , de zidurile masive si de toate edificiile marete , capitala asiriana a atins o inflorire maxima in secolul al VII-lea i.Hr. Elementul cel mai impresionant al orasului era insa populatia imensa ; 120 000 de oameni era enorm pentru vremea aceea . Initial , Iona ezita sa-si asume rolul de propovaduitor in imensa cetate atinsa de morbul pacatelor . El cunostea rautatea asirienilor si pericolul potential pe care-l reprezentau ei pentru evrei . O profetie a lui Isaia , lansata cu 30 de ani mai inainte , avertiza de nenorocirile pe care asirienii le vor produce poporului evreu. De aceea profetul se eschiveaza de la misiunea divina si fuge „departe de fata Domnului” cu o corabie feniciana care se indrepta spre Tars . Dumnezeu il opreste din fuga sa razvratita iscand o furtuna pe mare . Oameni cu frica lui Dumnezeu , marinarii il arunca pe Iona in valuri la propriul sau indemn si furtuna se potoleste . Un peste urias , trimis tot de Dumnezeu , il inghite pe naufragiatul rebel si dupa trei zile si trei nopti petrecute in pantecele monstrului , in rugaciuni de pocainta , Iona este vomitat pe tarmul cetatii , viu si nevatamat. Dupa salvarea sa miraculoasa este trimis a doua oara la Ninive . „Inca patruzeci de zile si Ninive va fi distrus” , striga Iona pe strazile orasului pagan. Rezultatul prorocirilor sale este pocainta si convertirea intru Dumnezeu a tuturor ninivitilor , in frunte cu regele lor . Din acest moment se produce o cotitura importanta in sirul evenimentelor . Desi ninivitii erau rai , prin pocainta lor au intors planul de distrugere anuntat de Dumnezeu prin gura profetului . Dar , vazandu-i izbaviti de la distrugerea anuntata , Iona se manie pe Dumnezeu , caci toata prorocirea sa fusese zadarnica . Asirienii au fost un popor crud si nemilos , o populatie care i-a chinuit dur pe izraeliti de-a lungul timpului . Ninive a ramas in memoria Israelului ca un simbol al imperialismului , al agresiunii si al cruzimii excesive . De aceea Iona nu poate accepta ca dusmanii poporului sau sa scape de pedeapsa divina . Urmeaza o lectie plina de tact pe care Creatorul i-o da lui Iona , ca sa-l faca sa inteleaga intreaga dimensiune a dragostei pe care o simte pentru toate creaturile sale . Nationalismul profetului este anihilat de imensitatea iubirii divine . Caci Dumnezeu este „bogat in indurare si milostivire” chiar si pentru paganii care nu l-au descoperit inca . Iubirea sa se revarsa nu numai asupra poporului evreu , ci asupra tuturor popoarelor lumii , fara nici-o diferenta . Iona a acceptat , in final , noua revelatie a lui Dumnezeu , iar prin scrisul sau ne-a lasat peste veacuri aceasta minunata lectie de disciplinare a unui profet care si-a iubit prea mult neamul si prea putin pe Dumnezeul sau si pe oamenii din popoarele inconjuratoare . „Cartea lui Iona” este , asadar , o cantare adusa vietii , milostivirii si iubirii divine . Ea poarta ca principal mesaj iubirea fata de aproapele tau. La 800 de ani dupa Iona , Isus calare pe un magar , strabate coasta dealului care da spre Ierusalim . Strigatele de lauda pentru „imparatul care vine in Numele Domnului ” vestesc speranta ca va fi „pace in cer si slava in locurile preainalte” . In spiritul „Cartii lui Iona” sunt si cuvintele Mantuitorului catre discipolii sai : „Iubiti pe dusmanii vostri … pentru ca Dumnezeu face sa rasara soarele sau peste cei rai si peste cei buni , si sa cada ploaia peste cei drepti si peste cei nedrepti. ” .

* *

Influentat radical de proza si eseistica lui Albert Camus , dramaturgul Marin Sorescu a preluat si el in drama „Iona” binecunoscutul mit biblic . Ca si in cazul scriitorului francez , aproape tot teatrul sau este o imbinare a existentialismului , alegoricului si misticului . „Iona” lui Sorescu a aparut la 10 ani dupa nuvela lui Camus si este o poveste dramatic-duioasa a cautarii propriei identitati si a sensului vietii . Pornind de la metafora lui Nietzsche : „Solitudinea m-a inghitit ca o enigma” , se poate spune ca drama lui Sorescu este expresia strigatului tragic al individului insingurat care face eforturi disperate pentru a se regasi pe sine . „Iona” este o tulburatoare poveste despre viata , moarte si calea depasirii absurditatii de a exista . Singuratatea extrema merge pana la negarea sinelui . Piesa are un singur personaj care-si pierde pana si ecoul . Astfel ca dialogul (monologul) este cu sine insusi . Chiar autorul , Marin Sorescu , declara : „Stiu numai ca am vrut sa scriu ceva despre un om singur , nemaipomenit de singur” . Modificand mitul biblic din perspectiva vietii contemporane , autorul creeaza un personaj simbolic . El nu vorbeste cu Dumnezeu , ci doar cu sine insusi . Iona lui Sorescu nu este un profet care se impotriveste poruncii divine, ci un pescar umil , fara nici un interlocutor . Deci , cu atat mai apasatoare este singuratatea sa. In acest lung solilocviu sta la taifas cu lumea , cu el . Filosofeaza profund intr-un limbaj poetic aparent simplu , ironic-sentimental , cu efecte uneori comice despre problemele majore care framanta mintea umana . Gasim aici reflectii filosofice pe marginea mortii , timpului si destinului uman . Conflictul dramatic vizeaza insa si problema comunicarii cu lumea , a singuratatii si instrainarii de lume . Un aspect deosebit de interesant este si ciclicitatea vietii generata de acel fantastic proces de succesive rencarnari . In acest sens replica lui Iona este tulburatoare : „Mama , mai naste-ma odata ; prima viata nu mi-a iesit… Dar poate a doua oara… Si daca nu a doua…poate a zecea oara… Tu nu te speria numai din atata si naste-ma mereu… Ne scapa mereu cate ceva in viata , de aceea trebuie sa ne nastem mereu .” Un intelept proverb chinezesc spune ca fiecare traieste o suta de vieti , dar numai pe una si-o aminteste . Tu ti-o amintesti doar pe asta . N-o irosi . Vorbind despre biblicul Iona , ne gandim ca marii artisti au avut totdeauna ceva comun cu profetii : o singuratate productiva . Cind vechii profeti s-au retras in desert , au facut-o nu pentru a-si pierde urma , dezgustati de viata si de lume , ci pentru a medita la ceea ce degradeaza si inalta omul . Exista tot mai raspandita prejudecata ca singuratatea se opune automat solidaritatii . Ambiguitatea termenilor ceeaza uneori confuzii . Uneori singuratatea este rezultatul unei optiuni , alteori ea este rezultatul unei constrangeri . Ea poate fi o stare efemera , provocata de o schimbare majora in viata . Pentru altii singuratatea este un „modus vivendi” care apare indiferent de numarul de persoane din jur . Astfel ca intre singuratatea voita si cea impusa e o prapastie . Prima daruie . A doua frusteaza. Pe langa faptul ca te apropie de tine insuti si de Dumnezeu , singuratatea aleasa in mod deliberat te aduce foarte aproape de un inceput de drum . Devine o lupta indarjita pentru a trece dincolo de aparente . E o confruntare aspra cu adevarul . Cea de a doua este o inchisoare fara ziduri . Pe cerul ei pustiu doar steaua sperantei mai arde , iar cel singur traieste nadajduind continuu ca totul e sa gasesti ceea ce rupe cercul , inchisoarea , cum ar fi spus Van Gogh… Caci numai libertatea e eterna . Toate inchisorile sunt provizorii . Din cercul acesta fastidios , din care „luceafarul” „nalta ochii visatori la steaua Singuratatii” , nu putem da altora decat ceea ce exista in noi insine si tocmai de aceea a fi singur din cand in cand e obligatoriu pentru a fi solidar totdeauna . Solitari sau solidari , trebuie sa incercam sa devenim la fel de armoniosi precum stelele sau orice fenomen natural din Univers . Insasi menirea omului pe pamant este de a stabili un acord total cu Universul si cu Dumnezeu . Numai in acest fel orice exista in noi se apropie de ideal , iar noi putem fi incarcati de frumusete , iubire si lumina .

– I . Iancu

Reclame

Micul sublim al sufletelor simple-Teoria simplitatii

Se spune ca un celebru romancier visa sa scrie „o carte despre nimic” . N-a realizat-o , evident . Consideram ca acest lucru e imposibil , atata timp cat opera de arta necesita imperios cele doua momente : al crearii si al receptarii . E greu sa credem ca exista o opera de arta care sa nu comunice absolut nimic . Si totusi , un pictor a expus un tablou infatisand un …”Patrat alb pe fond alb”. Ce-i asta ?!… Sinucidere artistica ? Forma zero a picturii ? Este vorba de pictorul rus Kazimir Malevici ( 1879 – 1935 ) , care mai intai a expus un „patrat negru pe fond alb” . A urmat un „patrulater galben pe fond alb” si , inevitabil , s-a ajuns la celebrul si controversatul „Patrat alb pe fond alb” . Se spune ca nimic nu e mai complicat decat simplitatea si ca tocmai lucrul cel mai dificil este acela de a nu spune nimic . Patratul alb pe fond alb este si expresia orgoliului lui Malevici de a face tacerea sa vorbeasca . Un fel de renuntare la tot pentru cucerirea nimicului . Uneori , pentru a „vorbi” , pictura devine muta , iar vorbele tac neputincioase . Omul , spunea cineva , depaseste animalul prin cuvant ; prin tacere se depaseste pe sine insusi . Frumos , dar…restul e tacere . Viata ne-a demonstrat ca cele mai eficiente solutii in luarea unor decizii importante sunt cele simple , fara prea multe complicatii si explicatii . Simplitatea insa nu e echivalenta cu simplismul . Intre cele doua notiuni trebuie fixata o distinctie clara . Extrapoland acest camp semantic , uneori se confunda simplitatea cu ignoranta , lenea , inertia . In realitate insa ea este un exercitiu de naturalete , franchete , modestie . Este adevarat ca nu intotdeauna ce e simplu e si inteligent . Uneori e doar simplu si atat , iar rezultatele nu-si gasesc eficienta . Sa ne amintim de stravechea poveste in care discuta un animal foarte istet cu un miriapod . „Dumnezeule , dar e uluitor si minunat cum poti sa umbli cu toata gramada aia de sute si sute de picioare ale tale ! Cum izbutesti ? Cum le pui in miscare in felul asta ?” Miriapodul s-a oprit , a cugetat si a raspuns : „Pai , ridic primul picior din stanga , din fata , si pe urma…”. Si tot cugetand asa o vreme la ce face , s-a trezit ca nu mai poate umbla deloc . Asadar , nu castigam nimic din complicarea unei explicatii din moment ce ea nu creste corespunzator si puterea sa explicativa . Exista miscari , gesturi , actiuni executate practic cu o totala dezinvolura , intr-un mod cat se poate de firesc , dar , cautandu-le o explicatie teoretica , ceea ce pare simplu devine complicat . Marin Sorescu , in ” Pluta meduzei” , avea o viziune foarte interesanta despre simplitatea in comportament a oamenilor : „Suntem atat de civilizati , ne-am indepartat atat de mult de maimuta , incat acum nimeni nu se mai poate catara intr-un copac . Trebuie sa folosim tehnica cea mai avansata la un lucru care altadata l-am fi facut in mod spontan . A folosi virajul in locul liniei drepte constituie cel mai stupid obstacol in calea adevarului .” Simplitatea face parte din viata noastra . O intalnim la tot pasul . Trebuie doar identificate circumstantele in care poate fi pusa in valoare . Insasi natura , spunea Newton , „nu face nimic in zadar , caci ceea ce e in zadar va servi mai putin .” Deci , insusi modul de functionare al naturii este in stransa conexiune cu teoriile cele mai simple . Chiar stiinta a demonstrat ca aceste teorii sunt si cele corecte . Exista oameni pentru care simplitatea este emblema modestiei , a intelepciunii , a bunului simt . Sunt oameni cu insusirea de a se purta natural si firesc . Ei sunt capabili sa gaseasca solutii simple pentru situatii dificile , raspunsuri lapidare pentru intrebari complexe . Toate acestea , comunicate intr-un limbaj concis si direct , fac ca mesajul transmis sa fie mai patrunzator . „De ce ati escaladat Everestul ?” a fost intrebat Edmund Hillary . „Pentru ca exista „, a raspuns laconic celebrul alpinist neozeelandez . De la Edmund Hillary incoace , varful Everest a mai fost atins si de altii , dar atunci a fost prima ascensiune reusita . Era in ziua de 29 mai 1953 . Un alt personaj celebru , renumitul savant danez Niels Bohr , a fost intrebat in ce consta secretul scolii sale . Cel ce formulase intrebarea astepta un raspuns doct , punctat de sfaturi ori de invataminte . Spre uimirea interlocutorului , ilustrul fizician a raspuns laconic : ” Nu ne-a fost frica sa aparem caraghiosi .” Este uimitor cat adevar si cata profunzime exprima aceste doua raspunsuri simple . Astfel de oameni nu trebuie sa epateze ca sa arate lumii cine sunt . Aureolati de marea lor intelepciune , ei devin cu totul speciali . Comunicand mult in cuvinte putine , reusesc sa ajunga la esenta cu mai multa claritate , creand mai multa emotie si receptivitate . A intrat in istorie lectia de modestie pe care a servit-o Cristofor Columb nobililor spanioli la intoarcerea sa in Spania , dupa descoperirea Americii . Gloria sa a atras invidia multora . La un ospat , nobilii i-au replicat ca , de vreme ce Lumea Noua exista , nu trebuia decat sa te gandesti sa pleci intr-acolo . In fata afrontului , ilustrul navigator a replicat intr-o maniera pe cat de simpla pe atat de inteleapta . A luat un ou de pe masa si le-a propus comesenilor sa-l aseze pe unul din varfurile sale . Dupa multe incercari esuate , Columb le-a dat solutia . Spargand usor coaja la capat , l-a asezat in echilibru pe masa . „Asta stiam si noi !” protesteaza indignati nobilii . Columb raspunde razand : „Trebuia numai sa va vina in gand . Atat .” De atunci , expresia „oul lui Columb” a ramas nemuritoare ca exemplu de rezolvare simpla a unei probleme aparent complicate . Tot istoria mentioneaza o alta intamplare celebra , care a generat expresia „a taia nodul gordian”. Se spune ca la carul plugarului Gordius , ajuns rege al Frigiei , era fixat cu multa dibacie un nod care lega jugul de oiste , astfel incat nu i se puteau descoperi capetele si care parea deci de nedezlegat . Legenda mai spune ca cel care va reusi sa dezlege nodul va deveni imparatul Asiei . Fireste , multi si-au incercat indemanarea , dar n-au izbutit . Alexandru cel Mare a reusit taind faimosul nod cu sabia . Expresia inseamna a rezolva o problema dificila dintr-o data si fara sovaire , adesea pe o cale simpla . In vremurile noastre , simplitatea si bunul simt ne indeamna sa ne bucuram de toate darurile vietii , ca de niste podoabe inestimabile . Chiar si lucrurile marunte marcheaza drumul nostru prin viata , prin lume . Sa le pretuim ca pe acele clipe irepetabile din care se fabrica eternitatea . Sa ne traim fiecare zi din plin , ca si cum ar fi ultima , cu convingerea ca am daruit si am primit suficienta iubire , iertare si credinta cat sa ne innobileze sufletele pe acest pamant . Poate nu este o intamplare faptul ca Bruegel a zugravit ologi , epileptici , nebuni , orbi si tarani neciopliti . „Frumusetea sufletelor simple”-iata ideea care a stat la baza crestinismului , tema pe care trei secole mai tarziu Dostoievski a adus-o la perfectiune in ” Idiotul” . Poate in contextul celor prezentate ar trebui sa meditam si la soarta acelui tantar ratacit in nava cosmica , pe care cosmonautii au trebuit pana la urma sa-l sacrifice , ca-i incurca . Sa meditam si la tehnica Tao , care spune ca daca vine o furtuna , stejarul va fi doborat , in timp ce firul de iarba se apleaca intai si apoi se inalta la loc . Exista , fara indoiala , „micul sublim al sufletelor simple” , cum ar spune George Calinescu .

– I . Iancu

De la aparenta la esenta

Dr. Kedar Adour , un reputat ORL-ist american este de parere ca Mona Lisa nu suradea cand Leonardo da Vinci i-a facut portretul . Ea suferea pur si simplu de o usoara paralizie faciala stanga . Asa se explica de ce surasul este mai ridicat in partea stanga si de ce un ochi este putin mai mic decat celalalt . Tot legat de Leonardo da Vinci exista o intamplare emotionanta . Se spune ca marele artist renascentist , pictand „Cina cea de Taina”, l-a pictat pe Sfantul Ioan Evanghelistul avand ca model un tanar care exprima curatenie sufleteasca si iubire . A mai trecut ceva timp si Leonardo a ajuns sa-l picteze pe Iuda . A gasit un model care avea intiparite pe fata toate patimile rele . Cand pictorul i-a spus pentru ce-l invita , tanarul a izbucnit in plans . De ce ? Pentru ca tot el era acela care a servit de model pentru Apostolul Iubirii . Dar ce s-a intamplat ? De atunci tanarul a decazut si pe fata i-au aparut trasaturile tuturor patimilor rele. Vorbim despre aparenta si esenta ca despre doua notiuni diametral opuse , doua concepte aflate intr-un permanent conflict , din care fiecare are de castigat . Stiindu-se ca distanta dintre ceea ce parem a fi (aparenta ) si ceea ce suntem cu adevarat ( esenta ) este destul de mare , se constata si tendinta de a se substitui una pe alta . In multe situatii aparenta ii pacaleste pe oameni sa creada ca e esenta , in vreme ce esenta ii admonesteaza ca aparenta i-a inselat. Atunci devenim cu totii niste desene suprarealiste , care trebuie descifrate foarte minutios ca sa ne dam seama ce se ascunde in spate . Cum mai poti sa ai incredere ca adevarul exista dincolo de ceea ce vezi , cand lucrurile din imediata apropiere sunt de fapt false ? Se spune ca exista niste bieti viermi care , uneori , sub o anumita lumina , capata sclipiri de diamant . Intr-o piesa a la Commedia dell’arte , un nobil zapacit de filosofia lui Barkeley ( care spunea ca noi nu vedem o visina , ci ideea de visina ) se lasa ciomagit de niste targoveti, ca sa le demonstreze ca pe el nu- l doare , e numai o iluzie ; pana la urma i-au inmuiat bine de tot oasele si de-abia a scapat cu fuga . Idealul ar fi ca ceea ce pastram ca zestre launtrica , ceea ce numim esenta personalitatii noastre , sa fie preluat de imaginea pe care o folosim ca aparenta . In felul acesta am capata mai multa coerenta , valoare morala , forta de impact . Dar cel mai mult ar castiga adevarul , care salasluieste in fiecare dintre noi in stare latenta , dar este pastrat in chingile ipocriziei cu o totala disimulare . Maestrul metaforelor , Fanus Neagu , ne indemna sa privim intunericul de sub pleoape si sa aducem la lumina ceea ce vedem cu ochii inchisi . Adevarurile crude insa sunt suportate greu de inimile sensibile . Un general german se zice ca-si invata soldatii sa spuna adevarul , numai adevarul , dar niciodata tot adevarul . Viata ne obliga uneori la derogari de la codul moral , fie si numai pentru a proteja sanatatea persoanelor apropiate . In medicina , mai ales , sa spui adevarul unui bolnav incurabil este o adevarata crima morala . Eludarea adevarului in astfel de situatii este pe deplin justificata. In paralel cu capacitatea de disimulare a gandurilor si a adevaratului caracter a luat amploare si abilitatea de a „citi” tot ce este camuflat sub masca aparentei . Citirea gandurilor nu mai este un mit . Este o realitate , ba chiar a devenit o arta . Personalitati importante din lumea psihologiei , Henrik Fexeus, Peter Collet , au abordat fenomenul , concluzionand ca , pe baza unui limbaj corporal ( mimica , gesturi si alte miscari ) ne putem da seama ce gandeste sau simte cu adevarat o persoana . In lucrarea sa ” Viata cotidiana ca spectacol” , Erving Goffman , un renumit sociolog american , ne sugereaza ca viata este asemenea unui teatru , iar societatea nu este o creatie omogena . De aceea , noi , ca indivizi , trebuie sa actionam diferit in situatii diferite . In prezenta altor persoane cautam sa transmitem doar acele impresii pe care dorim ca ceilalti sa le aiba despre noi , intr-un mod teatral . In aceste interactiuni suntem mai mult sau mai putin falsi , intrucat nu vom spune ceea ce simtim cu adevarat . Pentru Goffman fiecare individ este atat „actor” cat si „personaj” , dar si o masca asumata pe scena interactiunilor sociale . „Lumea intreaga e o scena , iar noi toti actori in ea” , spunea si marele Will acum 400 de ani . Si pe buna dreptate , fiecare dintre noi ne interpretam propriul rol pe marea scena a vietii. Indrumati de Marele Regizor-Creator , intram sub luminile rampei , in atentia publicului curios . E drept ca nu toti evoluam la fel si ca atare nu toti primim aplauze la „iesirea din scena” . Sansele sunt insa egale pentru fiecare , fiindca darul vietii oferit de Divinitate ne determina sa ne „jucam rolul” pana la capat . In alta ordine de idei , un element complementar in relatia aparenta-esenta il reprezinta perceptia realitatii sau perspectiva din care privim lucrurile . Referitor la acest aspect , sa ne amintim de Legenda lui Narcis , una dintre cele mai fascinante povesti oferite Omenirii de mitologia elena . Fiu al Nimfei Liriope si al raului Cephios , Narcis era un tanar singuratic , caruia ii placea sa se plimbe zile intregi prin paduri si pe campii . Fiind si foarte frumos , se spune ca s-ar fi indragostit de el multe Nimfe . In fata indolentei sale , Nimfa Echo a si murit din dragoste , lasand in urma ei doar vocea care-l insotea pe Narcis peste tot . ( Astfel a aparut ecoul ) . Zeita razbunarii , Nemesis , l-a pedepsit pe tanarul indiferent in fata dragostei Nimfelor , sa nu poata iubi niciodata pe nimeni si sa se indragosteasca de el insusi . Narcis se indragosteste de propria sa reflectie in apa si dorind sa-si imbratiseze imaginea , cade in apa si se ineaca . Nimfele au venit sa-l planga si l-au transformat intr-o floare galbena care sa le aminteasca mereu de iubitul lor . Narcisa este floarea galbena care isi tine capul in jos asemenea lui Narcis care se oglindea in apa . In poemul in proza „Discipolul” , Oscar Wilde ne prezinta o viziune tulburatoare a mortii lui Narcis. Nimfele strabatura plangand desisurile padurilor ca sa poata sa-i cante iazului si sa-i aline suferinta . Isi lasara slobode pletele verzi si plansera in jurul iazului spunandu-i : „Nu ne miram catusi de putin ca-l jelesti atat de amarnic pe Narcis , caci tare frumos era . ” Dar ce , Narcis era frumos ?”, intreba iazul . „Pai cine ar putea-o sti mai bine decat tine?”, intrebara la randul lor Nimfele . ” Pe langa noi trecea mereu fara sa ne bage in seama , dar pe tine te cauta si venea sa se culce pe malul tau si te privea , si in apele tale isi oglindea propria-i frumusete .” Iar iazul le raspundea : „Dar eu il iubeam pe Narcis pentru ca pe cand se intindea pe malul meu si privea in jos la mine , in oglinda ochilor lui , imi vedeam rasfranta propria frumusete” . Pe langa fascinatia pe care a exercitat-o de-a lungul mileniilor , pe langa emotionanta adaptare a lui Oscar Wilde , Legenda lui Narcis genereaza aspecte care necesita studii aprofundate . Iubirea patologica fata de propria persoana – este un caz de psihiatrie sau de pictura autoportretistica si fotografie selfie . Iar relatia lui Narcis cu iazul in care se oglindea este un exemplu elocvent de percepere a realitatii din perspective diferite . Atat iazul cat si Narcis se raporteaza la o realitate pe care si-o „fabrica” fiecare in parte . Hazardul face ca sa existe o multime de factori in functie de care percepem realitatea . Sa privesti , sa vezi, sa intelegi si , in ultima instanta , sa actionezi in functie de ceea ce mintea discerne , este calea catre utopica „realitate universal valabila” . Hugh Everett a demonstrat ca lumea pe care noi o percepem ca fiind in relatie cu noi , care depinde de noi , nu exista . Noi o construim prin senzatiile noastre . Fiecare fiinta percepe lumea in mod diferit si este ghidata dupa instinctul sau . Nimic nu este absolut , totul este relativ , cum a dovedit si Einstein . Morpheus din „Matrix” ne dezvaluie ca ceea ce pare insasi viata adevarata este , de fapt , un program de realitate virtuala pus la punct de o uriasa retea de calculatoare care preluase controlul omenirii . Eliberati de cele cinci simturi , intram in zona Cabalei si percepem lumea si natura in afara trupurilor noastre . Si cu toate astea , trebuie sa credem ca umanitatea insasi n-are sens decat ca un corolar al unor minuni vii , al unor oameni uimiti , macar uneori , de adevarul intangibil ca traiesc , de soarele care se ridica dimineata la orizont , si obsedati de ideea de a da existentei lor un sens , o justificare . Din drama lui Narcis mai invatam ca omul , fara constiinta individuala , se insingureaza de sine . Rupt de lume , el se insingureaza in sine . Acum aproape 200 de ani tanarul Georg Buchner , prin piesa sa „Leonce si Lena” , ne indemna sa credem ca macar o data la 10 ani avem dreptul sa descoperim ca pamantul e o ceasca de aur vechi in care spumega lumina , si stelele tasnesc din ea si-mprosca cerul ca niste perle . Acest unic strop de fericire ne umple cum umple sunetul un clopot .

– I . Iancu

Daria-Un strigat din singuratate

In Heugalia se-aud din nou viorile dinaintea dezastrului . Heugalia , tara cu un singur locuitor , are din nou oaspeti. El vine cu brate de cuvinte frumoase . Este primit cu paine si sare . Consemnul e „sa nu-si scoata masca” . Eu , stapana Heugaliei , nu mai vreau , nu mai vreau sa-mi plece oaspetii dupa ce-mi dezvelesc sufletul . Exista , din pacate , teama de „prea frumos” , teama de „prea romantic” , teama de a nu deveni ridicol daca visezi . Da , din pacate , toate aceste angoase exista astazi . Dar Heugalia e atemporala si aspatiala , iar eu am devenit un luptator incercat , asa ca nimic din uratul real nu va mai patrunde aici . Nimic ! Si totusi … Nimic inseamna nimeni ? Nu ! Nu se poate ! Nu vreau ! El a venit pe neasteptate . Nu si-a anuntat sosirea . Dar nu este inoportun . Stam amandoi . Eu la capatul Heugaliei . El in prag. Asteptam sa se despice stanca din fata noastra . Stanca dintre noi . Numai un fulger ne poate ajuta . Un fulger bun . Exista oare fulgere bune ? Trebuie sa existe ! E noapte inca in Heugalia . Ochii nostri sunt orbi . Cred ca Modigliani de mult ni i-a facut cadou . Si daca vine sa ni-i ceara inapoi ? Dar n-am gresit cu nimic . Poate ne va ierta… Se aud viori si sufletele noastre sunt ca florile dupa ploaie : limpezi si curate . Asteptam sa se faca lumina . Pana atunci tinem mainile la ochi , de frica sa sa nu ne orbeasca o fericire prea brusca, prea puternica . Nu stiu ce e in sufletul lui. Dar mi-e teama : de atata amar de vreme n-au mai fost oaspeti in Heugalia … Cred ca am uitat sa fac onorurile de gazda . Si mi-e frig si as vrea sa alerg cu bratele deschise spre el . Dar nu e voie , nu e voie . Eticheta curtii nu mi-o ingaduie. Nu sunt ingaduite miscarile bruste si sentimentele adevarate . La naiba ! Jos cu eticheta ! Sa proclamam Republica ! Republica Heugalia cu doi locuitori ! Nu mai vine odata fulgerul bun ! Cine stie, poate Republica Heugalia va exista … Asteptare … Asteptare … Asteptare … Nimic . Nimic . Nimic . Nu s-a intamplat nimic nou in Heugalia . Asteptarea continua . Stam tot asa : eu la capatul Heugaliei , el-in prag . In insula mea a avut loc un cutremur . Un cutremur al indoielii . Daca nu e el cel asteptat ? Poate fi oaspetele meu un impostor ? Spune ! Poate fi ? Spune odata ! Dar cum in Heugalia nu mai e nimeni in afara de mine si de el, nu-mi raspunde nimeni . Doar ecoul din suflet murmura: POATE FI ? Poate fi? Poate fi?… Indoiala … S-o ia naiba ! Ce cauta in Heugalia ? Nu a fost chemata ! Jos cu indoiala ! Afara ! Este exilata ! Am spus ! Simt cum albastrul din Heugalia devine din ce in ce mai transparent . Distanta dintre noi se micsoreaza , fara ca eu sau el sa facem un pas macar . Si daca albastrul ar disparea ? Nu , asta nu se poate! Nu se poate pentru ca Heugalia e cu totul si cu totul albastra . Daca albastrul n-ar mai exista , ar muri Heugalia . Iar Heugalia nu poate muri decat odata cu mine . Ciudat ! Nu ne deranjeaza nici tacerea , nici nemiscarea . Suntem inerti. Ciudat ! Parca era o stanca albastra intre noi … A ramas numai albastrul . Dar apropierea e o iluzie. Ramanem inca nefericit de departe . De ce nu intra in Heugalia ? Nu il las ? Nu este adevarat ! E bine venit ! Si totusi … Acum stiu ! Acum stiu de ce el nu se incumeta sa treaca peste prag ! Stiu si de ce Heugalia a fost si ramane tara cu un singur locuitor ! Cine are nevoie de o tara calatoare – ca un plaur , si imateriala – ca un vis prea frumos ? Cine poate avea nevoie de stapana Heugaliei , de zaluda stapana a Heugaliei ? Iata calvarul din sufletul meu : constiinta ca nimeni nu poate avea nevoie de mine . Dar atata timp cat va mai trai albastrul , imi voi pastra totusi ochii daruiti de Modigliani si voi mai crede ca exista si fulgere bune , chiar daca el nu va trece niciodata pragul …

– DARIA- forever

Ubi patria , ibi bene – Fila de centenar

La inceput a fost dictonul : ” Ubi bene , ibi patria ” ( Unde e bine , acolo e patria). Expresia isi are origini antice greco – latine , fiind atribuita atat dramaturgului grec Aristofan , cat si poetului latin Pacuvius . In acelasi context se inscrie si un vers al lui Cicero . Considerata deviza oportunistilor , care pentru avantaje materiale sunt dispusi sa- si calce in picioare orice principii morale , expresia in cauza a creat multe controverse de-a lungul timpului . Mult mai tarziu , un revolutionar francez a inversat dictonul , spunand : „Ibi bene , ubi patria „, adica ” E bine acolo unde-i patria”. Este deviza adevaratilor patrioti , a oamenilor care cred cu tarie in valorile materiale si spirituale ale poporului din care provin . Pe marginea celor doua teme se poate glosa la nesfarsit . Oportunismul si patriotismul , desi par doua notiuni antagoniste , atata timp cat nu sunt exacerbate , ele pot chiar coexista . Nu este ceva reprobabil sa aplici acel soi de pragmatism care sa-ti creeze confortul material spre care aspiram fiecare dintre noi . Evident , in limite morale si legale . Si daca de multe ori se incalca aceste principii de baza , asta este alta discutie . „Sarac si curat” , o utopie hilara mult trambitata de fostul presedinte-revolutionar , nu-si are locul intr-o societate capitalista al carei principal motor este profitul . Despre patriotism s-a scris si s-a vorbit atat de mult , incat orice noua abordare a subiectului risca sa devina demagogie ieftina . Invocat cu prea multa usurinta si in prea dese situatii , termenul a inceput sa fie golit de continut . Repetat cu obstinatie si nonsalanta de oameni care n-au nimic de-a face cu iubirea de patrie , de popor , patriotismul tinde sa alunece in derizoriu si desuetudine . El ar trebui sa fie ca mersul pe sarma ; sa nu fie accesibil oricui. Maestrul metaforelor , Fanus Neagu , ar spune ca puricii nu se strivesc pe icoana . Definit in linii mari ca legatura emotionala fata de o tara si de o natiune din motive etnice , politice , culturale , patriotismul are radacini latine ( pater : parinte , patria : taram parintesc , taram al tatilor ) . Uneori , din exces de zel , acest sentiment nobil poate imbraca forme de xenofobie sau de nationalism . In paralel cu ceea ce numim patriotism au aparut doua concepte secundare , antagoniste , care au generat aprige discutii in contradictoriu. Este vorba de „mandria de a fi roman” versus „rusinea de a fi roman” . Prin 1934 , Mircea Eliade a scris un articol in care analizeaza cu obisnuita-i luciditate aspectul negativ al problemei . „Nu cred ca se afla tara europeana in care sa existe atatia intelectuali carora sa le fie rusine de neamul lor , sa-i caute cu atata frenezie defectele , sa-si bata joc de trecutul lui si sa marturiseasca in gura mare ca ar prefera sa apartina , prin nastere , altei tari . ” Constatam cu uimire ca snobismul acelei epoci nu a disparut nici azi , dupa 84 de ani , ceea ce face ca articolul marelui Eliade sa fie profund actual . Este adevarat ca apartenenta la o natiune anume nu-ti confera automat si statutul de om de omenie , cum la fel de adevarat este ca fiecare tara isi are „uscaturile” ei . Cand vrei sa fii fluture nascut din omida , nu poti face fluturi , ci tot omizi . Constituindu-se intr-un adevarat mar al discordiei , disputa dintre mandria si rusinea de a fi roman a capatat in ultimul timp noi conotatii . Din moment ce suntem Tara lui „Gica contra” , era de asteptat ca intr-un concert atat de solemn al ridicarii in slava sa apara si destule voci defetiste . Este ceva firesc , in firea lucrurilor . Insusi Universul este guvernat de legea contrariilor , adica legea actiunii si reactiunii , lupta dintre bine si rau . Altfel n-ar mai exista echilibru . Este interesant de urmarit unele opinii avizate , pro si contra , sustinute cu argumente solide de natura istorica , politica sau psihologica . Concluzia care se desprinde este ca fiecare are dreptate in felul sau , ca in judecata lui Solomon . Fiecare se considera patriot din punctul sau de vedere . Ne aprindem usor si sarim ca arsi cand cineva isi declara rusinea ca este roman . Nu avem rabdare sa analizam contextul in care se face aceasta afirmatie si ne grabim sa-l infieram cu manie proletara . Patriotismul se poate manifesta intr-o multitudine de forme , iar din acest camp semantic cel la modul declarativ este cel mai putin credibil . Este evident , asadar , ca patriotismul autentic nu se trambiteaza prin piete si pe ulite , ci se dovedeste prin fapte , prin actiuni concrete legate de interesele nationale , de istoria si traditiile poporului. Se manifesta cu decenta , fara emfaza , dar cu maxima eficienta . S-a spus despre romani ca platesc inca tribut celor 45 de ani de izolare impusa de regimul comunist . Revolutia din ’89 si integrarea in structurile Euro-Atlantice ne-au deschis larg portile pentru a calatori si a munci in intreaga lume . Aproape 4 milioane de oameni au luat drumul strainatatii . Se poate vorbi de o noua Romanie , cea din diaspora . Romania tacuta , care mai mult face decat vorbeste . Avantajele economice pe care le are tara care-i gazduieste , Romania care i-a „exportat”, dar si ei insisi , nu sunt de neglijat . Usor nu le-a fost sa se dezradacineze si sa faca un fel de ” tabula rasa” . Se retraiau parca tristele vremuri de bejenie de altadata . De prea multe ori asimilati cu infractorii si cersetorii proveniti tot din Romania , oamenii acestia care muncesc onest si cinstit , dovedind profesionalism in ceea ce fac , ajung sa poarte asupra lor acest stigmat care-i dezonoreaza . Ei simt cel mai profund si in modul cel mai direct consecintele acestei anateme . Exasperati , ajung sa se dezica chiar si de originea lor . Dragii nostri compatrioti sunt in ipostaza copilului din povestea lui Andersen , care , in ingenuitatea lui , are curajul sa strige ca „imparatul e dezbracat” . Nu-i este rusine ca va fi considerat prost si nepotrivit pentru slujba lui fiindca nu vede straiele . Imparatul ( tara ) se iluzioneaza ca poarta cele mai alese haine , cand de fapt era total dezbracat . Traind si raportandu-se la standarde de viata superioare , oamenii uita repede de unde au plecat si isi cauta alte repere compatibile cu noile conditii . Intoarcerea la matca , chiar si pentru scurt timp , este in masura sa-i dezamageasca total . Aceeasi incremenire in proiect , aceiasi oameni incapabili de a produce schimbarea isi pastreaza inca functiile , aceeasi resemnare si tristete , aceiasi „invinsi fara lupte / in dureroasa urbe , umbre printre umbre” . Uneori ajungi sa te rusinezi chiar si cu parintii tai cand ii vezi complexati de sofisticatul angrenaj al secolului XXI . „Ba nu vad , ba n-aud , ba fac pasii prea mici , / Ba-i nevoie prea mult sa le spui si explici „. (A.Paunescu) . Ii mai certam ca nu sunt capabili sa evolueze , sa fie la curent cu totul , dar nu inseamna ca nu-i mai iubim . Mama noastra , a tuturor celor care graim limba lui Eminescu , a privit neputincioasa la fiii care i s-au instrainat . Poate a lacrimat , dar n-a avut ce face . Pentru un trai mai bun orice parinte isi lasa copiii sa plece in lumea larga . Este greu de crezut ca oamenii acestia , odata plecati , nu mai simt romaneste , nu sunt mistuiti de dorul de tara , au uitat unde au rostit prima data cuvantul ” mama” . Sunt aspri cu tara pentru ca o iubesc , pentru ca le pasa de tara-mama care i-a facut oameni . ” Injura-ma , dar nu ma ignora ” , spunea Ion Minulescu in polemica sa cu Serban Cioculescu . Cu alte cuvinte , nepasarea este cea mai crunta pedeapsa , te reduce la zero , te ucide . Iar dorul de tara , acel inefabil sentiment specific romanesc , cu iz de miorita , cu ce sa-l aline ? Poarta cu ei o iconita pe care o mama indurerata le-a pus-o in bagaje la plecarea din casa parinteasca . ” Asa , maica , ca Dumnezeu sa te ajute pe un’ te-oi duce ! ” zice biata femeie stergandu-si lacrimile cu coltul basmalei . Este picatura de romanitate intr-un ocean de globalizare , multiculturalism si unire in diversitate spre care suntem calauziti . Este legatura trainica , idestructibila , cu Dumnezeul stramosilor nostri care a calauzit pasii acestui neam urgisit in momentele sale de restriste . Romania este taramul mirific in care un copil se naste dintr-o lacrima de mama . Este un basm , ce-i drept , dar este tulburator . Este suprema initiere . O rugare de mama in fata unei icoane , din care a curs o lacrima . De la Herodot aflam ca un faraon egiptean si-a propus sa studieze care este poporul cel mai vechi din lume . In acest sens , a facut o experienta celebra ; a luat un copil si l-a izolat de mic interzicandu-i orice legatura cu lumea exterioara , ca sa vada ce limba incepe intai sa vorbeasca . Si atunci primul cuvant pe care-l spune un astfel de copil este cuvantul „dakos” care inseamna „paine” in limba frigiana . Se stie foarte bine ca frigienii erau traci . Astfel , dupa vechii egipteni , cel mai vechi popor dim lume au fost tracii . Cineva spunea de sansa de a se fi nascut in Romania si de a-l citi pe Eminescu in original , fara sa aiba nevoie de traducere. Altcineva , plecat in SUA de cativa ani , mistuit de dorul de casa , spunea ca regreta pana si ceea ce noi anatemizam zilnic ( strazi prafuite , circulatie imbacsita , maidanezi ) , fiindca Romania are culoare , viata, geniu chiar si-n hotie . Rigorile nu te tampesc . Nu suntem buricul pamantului, cum uneori se exagereaza . Nu suntem perfecti . Dimpotriva , de la Fanar am mostenit o sumedenie de calitati imorale care si-au pus amprenta degradanta asupra fiintei nationale . Istoria noastra , de la Burebista si pana-n timpurile moderne , este plina de tradari si tradatori . Dar oare istoriile altor popoare nu sunt la fel ? Prin pacatul biblic , omenirea a capatat o fisura inca de la originile sale . Prin tradarea Evei , ispitita de sarpe sa guste din pomul interzis de Dumnezeu , aceasta meteahna s-a perpetuat in constiinta tuturor urmasilor ei. Este real si decalajul fata de tarile civilizate , dar la fel de real este si rolul de pavaza a crestinatatii in fata tavalugului otoman pe care l-a jucat Romania de-a lungul istoriei . Stramosii nu au avut nici timp si nici linistea pentru a cladi castele si catedrale marete , pentru ca plugul , oile si sabia le-au fost principalele indeletniciri . Marin Sorescu surprinde acest aspect in tulburatoarele versuri din „Trebuiau sa poarte un nume” : „Dar fiindca auzeau mereu / Latrand la stana lor cainii ,/ Plecau sa se bata cu tatarii / Si cu avarii si cu hunii si cu lesii / Si cu turcii . / In timpul care le ramanea liber / Intre doua primejdii / Acesti oameni faceau din fluierele lor / jgheaburi / Pentru lacrimile pietrelor / induiosate , / De curgeau doinele la vale .” Au trecut peste noi navaliri barbare si nu ne-am clintit , avand radacini adanc infipte . Au trecut secete si molime , sabia si parjolul , saracia si robia , inundatii si cutremure . Toate napastele pe care ne-a fost scris sa le induram au trecut fara sa lase urme . N-am fost si nu suntem datori cu nimic nimanui . Suntem stapani pe propriul nostru destin . De la etnogeneza romaneasca pana astazi , trecand prin epopeea luptei pentru independenta si faurirea statului national unitar roman , poporul a platit un dureros tribut de sange . Aceste mari momente ale istoriei , ca si legatura indestructibila intre unitatea de neam si unitatea teritoriala , sunt elementele cruciale care au asigurat Romaniei trainicia intre tarile lumii , au reprezentat cheia existentei noastre timp de peste doua milenii. S-a vorbit mult despre inestimabilul potential turistic al Romaniei . S-au editat numeroase albume si carti pe aceasta tema . Natura a fost generoasa cu noi , numai ca un management de slaba calitate nu reuseste sa puna in valoare minunata zestre lasata de Dumnezeu . Acelasi management defectuos , ca si lipsa de investitii , au diminuat potentialul sportiv , artistic si economic al tarii . Ramuri sportive sau domenii economice in care eram printre cei mai buni din lume au intrat in anonimat . In prima faza se da vina pe conducerea politica a tarii , dar se ignora ca tot noi ii desemnam prin vot . „Partidele politice sunt cai la carul de aur al istoriei romanilor , cand devin gloabe , poporul roman le trimite la abator” . Sunt cuvintele ilustrului Petre Tutea . Sta in puterea noastra , a tuturor romanilor , sa schimbam ce nu ne place in tara . Sa o facem mai bogata , mai frumoasa , mai civilizata . Sa ne mandrim cu ea in lume . Tot Marin Sorescu spunea ca „Americanii mananca de cateva secole oul lui Columb si le merge bine . Adica nu chiar asa de rau . Noi trebuie sa ne facem singuri oul lui Columb si sa ne inhamam la treaba cu toata raspunderea” . Nu intamplator Papa Ioan Paul al ll-lea a atribuit Romaniei numele de Gradina Maicii Domnului . Era mesajul rostit de Suveranul Pontif cu ocazia primei sale vizite intr-o tara majoritar ortodoxa pe 7-9 mai 1999 , la invitatia presedintelui Emil Constantinescu . Ca nu era o declaratie de curtoazie , o dovedeste intamplarea din 1499 , cand Sfanta Fecioara Maria li s-a aratat Cuviosului Iosif si calugarilor sai pe care i-a intors din drumul spre Sfantul Munte Athos . „Ramaneti pe loc , nu plecati , caci si aceasta este Gradina Mea ” , ar fi spus Maica Domnului anahoretilor din Bisericanii Neamtului . Se poate vorbi , din acest punct de vedere , de o altfel de Romanie. O Romanie spirituala , aflata dincolo de perceptiile cotidianului insipid . Un teritoriu care va cunoaste mari schimbari spirituale . Misiunea divina a Romaniei o va transforma intr-un model demn de urmat de intreaga lume . Niciodata nu vom putea inlocui acest pamant , pentru ca nicaieri nu creste floarea cantului de leagan crestin ca in tara baladei mioritice . Ne amintim cu emotie de tulburatoarele versuri ale lui George Cosbuc : „Sunt suflet in sufletul neamului meu / Si-i cant bucuria , si- amarul ./ In ranele tale durutul sunt eu , / Si-otrava deodata cu tine o beau / Cand soarta-ti intinde paharul” .

– I . Iancu

Odiseea focului V- Focul din cer si din pamant

” 1 . Ingerul al cincilea a sunat din trambita . Si am vazut o stea care cazuse din cer pe pamant . I s-a dat cheia fantanii Adancului . 2 . Si a deschis fantana Adancului . Din fantana s-a ridicat un fum , ca fumul unui cuptor mare . Si soarele si vazduhul s-au intunecat de fumul fantanii „.

– Apocalipsa lui Ioan 9 –

Pe la mijlocul secolului XX , cand Hollywoodul lansa pe piata marile superproductii , cel mai solicitat compozitor al industriei cinematografice americane era Miklos Rosza . „Fabrica de vise” din insorita Californie tesea una din cele mai spectacoloase legende din lumea filmului . Despre importanta coloanei sonore , ca parte componenta a unei opere cinematografice , s-a vorbit si s-a scris mult . Este pe deplin justificat statutul de arta de sinteza , intrucat toate celelalte sase arte contribuie la desavarsirea celei de-a saptea , filmul . Pe langa imaginile care iti farmeca privirea , magia filmului este completata si de sunetele care iti incanta auzul . Ce ar fi western-urile spaghetti ale lui Sergio Leone fara superba muzica a lui Ennio Morricone ? Uneori soundtrack-ul (coloana sonora) dintr-un film depaseste calitatea filmului respectiv . Miklos Rosza ( 1907-1995) este cunoscut pentru aproape o suta de soundtrack-uri la filme ale celor mai mari regizori de la Hollywood . Totusi , el a mentinut o solida loialitate fata de muzica de concert , lucrarile sale fiind sustinute de artisti importanti precum Jascha Heifetz , Gregor Piatigorsky si Janos Starker . Nascut la Budapesta , Miklos a fost un copil-minune . A invatat sa cante la vioara de la cinci ani . Stia sa citeasca muzica inainte de a invata sa citeasca cuvintele . A obtinut doctoratul in muzica in 1930 . In domeniul muzicii de film , Miklos Rosza a fost nominalizat de 17 ori la Premiile Oscar , reusind sa cucereasca mult ravnita statueta de trei ori . „Fascinatie” (1946) , in regia lui Alfred Hitchcock ; „Viata dubla” (1948) , in regia lui George Cukor si „Ben-Hur” (1960) , in regia lui William Wyler sunt cele trei filme in care muzica compozitorului maghiar a obtinut suprema apreciere . In plus , Rosza a mai obtinut si „Globul de aur” pentru muzica din filmele : „Ivanhoe” (1953) , in regia lui Richard Thorpe ; „Regele regilor” (1962) , in regia lui Nicholas Ray si „Cidul”(1962) , in regia lui Anthony Mann . Se spune despre reputatul compozitor ca avea o adevarata obsesie pentru perfectiune . Ca un profesionist desavarsit al genului , inainte de a compune muzica unui film , Rosza desfasura o minutioasa munca de cercetare . Pentru „Ivanhoe” a studiat melodiile trubadurilor , pentru „Ben-Hur” a cercetat copii ale unor instrumente antice , iar pentru „Cidul” a studiat tezaurul muzical maur . Are si meritul de a fi utilizat in premiera pentru muzica de film un instrument electronic foarte nou pe atunci , thereminul . Intr-o cariera cinematografica de exceptie , celebrul compozitor si-a lasat amprenta inconfundabila in filme apartinand diverselor genuri . Totusi , el a manifestat o predilectie anume pentru filmul de inspiratie religioasa . „Ben-Hur” , „Regele regilor” , „Quo Vadis” si „Sodoma si Gomora” sunt patru filme de referinta in istoria genului , filme pe care maestrul Rosza le-a girat cu talentul sau muzical . In octombrie 1962 se lansa in Italia superproductia „Sodoma si Gomora” . Regizat de un veteran al Hollywoodului , Robert Adrich , secondat pentru scenele de lupta de Sergio Leone , filmul este o ampla reconstituire a legendei biblice legata de cele doua cetati distruse cu foc ceresc . Este si povestea personajului biblic , Lot , care ii conduce pe evrei prin desert dupa despartirea de Avraam . Ajunsi la apele Iordanului , aproape de portile Sodomei si Gomorei , Lot si armata sa de evrei reusesc sa invinga mult mai instruita armata a elamitilor . Vitejia lor ii determina pe sodomiti sa le deschida larg portile cetatii . Intrand in gratiile reginei Bera , Lot isi inchipuie ca poporul sau poate vietui alaturi de locuitorii celor doua orase , care nu au auzit de numele Domnului si care traiesc in pacat si desfrau . Imensa lui greseala de a cadea prada ispitei va avea repercursuni grave asupra familiei si poporului sau . Filmul in coproductie Italia , Franta si SUA reuseste sa redea cat mai spectaculos momentele dramatice ale episodului biblic . Secventele fiind acompaniate de tonul grav si solemn al muzicii lui Miklos Rosza . Este adevarat ca filmul este deformat , iar legenda biblica este prezentata intr-o forma oarecum distorsionata . Poate realizatorii si-au luat prea multa libertate in reconstituirea evenimentelor . Insa dincolo de aprecierile critice , trebuie sa recunoastem si multe calitati ale acestui film impresionant . Pe langa muzica lui Miklos Rosza , remarcabila este si interpretarea lui Stewart Granger in rolul lui Lot , actor care mai jucase in alt film biblic , „Solomeea” (1953) . Evenimentele relatate de filmul lui Aldrich se pare ca s-au petrecut intre secolele XIX-XVIII i.Hr. , pe vremea patriarhului Avraam . Dovezile stiintifice atesta ca Sodoma poate fi fosta cetate din actualul sit arheologic de la Bad edh-Dhra din Iordania , iar Gomora s-a putut afla pe situl de la Numeira , la 13 km sud de primul . Ambele cetati sunt din Epoca Bronzului si se afla in sudul Marii Moarte , in actualul stat Iordania . Faceau parte dintr-un grup de cinci cetati situate intr-o zona de campie , pe atunci , in sudul Marii Moarte , zona acoperita azi de apa . Dupa cum relateaza Biblia , regii acestor cetati au pornit razboi impotriva lui Kadarlaomer al Elamului si al aliatilor sai . Cele doua tabere s-au intalnit in Valea Sidim , unde Kadarlaomer a invins si a luat toate bogatiile Sodomei si Gomorei precum si prizonieri , printre care si Lot , nepotul lui Avraam , care se afla in Sodoma . Pentru a-l elibera , Avraam a luat trei sute optsprezece oameni si i-a urmarit pe elamiti pana i-a prins intr-o capcana . Au reusit sa-l elibereze pe Lot si sa recupereze bogatiile Sodomei care au fost inapoiate . Ca urmare a desfraului si pacatelor locuitorilor din cele doua cetati , Dumnezeu a hotarat distrugerea lor in totalitate . „Cartea Genezei” ne spune : „Strigarea Sodomei si a Gomorei e mare si pacatul lor cumplit de greu . Pogori-Ma-voi deci sa vad daca faptele lor sunt cu adevarat asa cum s-a suit pana la Mine strigarea impotriva lor „. Afland despre acest plan si stiind ca in Sodoma se afla prizonier chiar nepotul sau , Avraam se targuieste cu Atotputernicul pentru salvarea celor fara de pacat din cetati . Patriarhul afla insa cu tristete ca in cele doua cetati nici macar zece locuitori nu s-au dovedit drepti in fata Domnului . ” Dar de se vor gasi acolo numai zece drepti ?” Iar Domnul i-a zis : „Pentru cei zece nu o voi pierde”. Dezastrul care a urmat i-a spulberat orice speranta lui Avraam . Raspunsul Domnului a fost cu foc si si cu pucioasa care a facut una cu pamantul cele doua cetati ale decadentei umane . Din Sodoma au fost salvati de ingerii Domnului doar Lot cu sotia si cele doua fiice . Nesocotind porunca divina , femeia lui Lot a privit in urma si a fost prefacuta intr-un stalp de sare . De-a lungul timpului s-au emis o multime de pareri si ipoteze referitoare la evenimentele cataclismice descrise de Biblie . Mai intai a aparut intrebarea daca este legenda sau fapt real . S-a pus la indoiala insasi existenta celor doua cetati . Teoreticieni mai sceptici au vazut in ploaia cu foc si pucioasa cazuta din cer o posibila eruptie vulcanica sau efectul exploziei unei acumulari de gaze cauzata de un cutremur . S-a lansat si o ipoteza de-a dreptul senzationala : stravechile cetati damnate au fost distruse de teribilul impact cu solul al unui asteroid urias . Cu ajutorul computerului , experti in astronautica au recreat harta cereasca de atunci , stabilind momentul impactului dintre corpul ceresc si pamant in dimineata zilei de 29 iunie 3 123 i.Hr. Conform acestei teorii , cele doua cetati ar fi fost parjolite de flacarile provocate de unda de soc . In lipsa unor dovezi solide , niciuna dintre ipoteze nu poate fi demonstrata stiintific , ceea ce adanceste misterul acestui capitol al omenirii . Dar oricum am interpreta aceste evenimente teribile , un lucru e sigur : scriitorii biblici s-au folosit mereu de episodul distrugerii Sodomei si Gomorei pentru a-l prezenta ca avertisment pentru cei care pacatuiesc , abatandu-se de la normele morale.

* *

Vulcanus era zeul focului in Roma antica . Mai era recunoscut si ca zeu al incendiilor , zeul care aprimde si care are puterea sa stinga . Casele se puneau sub protectia sa , scriindu-se pe ziduri tot felul de formule . Dupa influenta greaca , Vulcanus a fost identificat cu Hephaistos din mitologia greaca si i s-au atribuit toate legendele acestuia . Fiul lui Jupiter si al Iunonei , Vulcanus era un zeu schiop . A trait timp de noua ani intr-o grota din fundul marii , dupa care a fost readus in Olimp . Resedinta sa de baza era vulcanul Etna din Sicilia . Aici isi avea si atelierele din fieraria divina in care ucenicii sai , ciclopii , prelucrau cele mai minunate obiecte sau fenomene . Locatia reprezenta poarta spre infern in care Vulcanus faurea faimoasele traznete ale lui Jupiter . Pe 24 august 79 d.Hr. , in urma eruptiei vulcanului Vezuviu , orasul Pompei a fost distrus si acoperit cu un strat gros de cenusa . Se intampla la numai o zi dupa sarbatoarea numita „Vulcanalia” , inchinata lui Vulcanus , zeul focului . Crunta coincidenta ! Odata cu Pompei , a fost distrus si Herculaneum . Ambele orase se aflau la poalele muntelui Vezuviu , in Golful Napoli , la o departare de vreo doisprezece km unul de altul . In ziua aceea fatidica , un tunet puternic , asurzitor s-a auzit din senin . Zgomotul care spinteca vazduhul , generand fiori si panica , era preludiul unui dezastru care a sters de pe fata pamantului doua orase infloritoare. Zguduiturile pamantului care au urmat faceau ca toate constructiile sa se impleticeasca si sa se contorsioneze ca intr-un ritual diabolic . O prima explozie a aruncat in aer partea superioara a craterului . O imensa cantitate de cenusa vulcanica , de gaze toxice si de lava a fost propulsata in atmosfera , la mii de metri inaltime . Soarele s-a intunecat brusc, acoperit de fumuri inecacioase cu miros de pucioasa . Lumina venea numai din flacarile si lava vulcanului . Pasarile cadeau din cer , iar valurile marii azvarleau pe tarm pesti morti . Pe strazile Pompeiului a inceput sa cada o ploaie numicitoare din ce in ce mai deasa de cenusa si fragmente de roca vulcanica incinse . Totul s-a petrecut fulgerator de repede . Panica creata intre animale si oameni era de nedescris . Lumea paralizata de teama cauta orice cale sa se salveze de urgie . Strazile intunecoase erau strabatute intr-o goana nebuna de carutele inhamate cu cai si catari . Barbati , femei si copii cu perne pe cap se impleticeau pe strazile inguste , printre exploziile de sulf . Lava nu s-a scurs , dar gazele fierbinti si toxice ce se prelingeau continuu din crater au ucis oamenii in cateva minute prin sufocare . Cenusa fierbinte revarsata in valuri acoperea totul in cale . In cateva ore stratul de cenusa a ajuns pana la acoperisul caselor . Au fost putini supravietuitori . Un oras a fost ucis de furia clocotitoare a Vezuviului in doar cateva ore . Viata orasului Pompei se poate spune ca a incremenit in acea zi de vara , ca intr-o capsula a timpului . Stratul de cativa metri de resturi vulcanice a conservat fidel cadavrele umane si constructiile orasului . In 1748 , descoperit cu totul intamplator , orasul ingropat de vulcan a furnizat cantitati imense de informatii despre viata citadina a romanilor intr-o perioada de apogeu a imperiului. Cercetarile au scos la lumina 1150 de corpuri umane bine conservate sub stratul de cenusa si lava . Au fost dezgropate de asemeni locuinte , localuri publice , institutii si numeroase case de toleranta , cu care orasul Pompei era renumit . Se spune ca vanturile au dus cenusa gri pana la Roma si chiar pe malurile Africii , in Sicilia si Egipt . Imprejurimile orasului au fost inundate pe o raza de 18 km . In privinta orasului Herculaneum , catastrofa s-a manifestat altfel . Desi era situat la doar 2 km de marginea conului vulcanului , oraselul a scapat in prima faza de efectul eruptiei . In vreme ce vantul impingea norii apocaliptici formati din gazele otravitoare catre Pompei , locuitorii din Herculaneum au avut un ragaz mai lung pentru a se salva . Insa nu toti au reusit , dovada fiind descoperirea a 300 de schelete . In conditiile in care lava a ajuns mai incet in Herculaneum decat cenusa in Pompei , multi omeni au reusit sa fuga . Cladit pe un promontoriu , intre doua rauri ce coborau pe povarnisurile Vezuviului , Herculaneum a fost inconjurat de lava incandescenta ce se scurgea de-a lungul ambelor albii . Suvoiul letal inainta inexorabil si cu forta sa de neinvins inghitea totul in cale : temple , vile luxoase , amfiteatre , cladiri publice . Gazele toxice au omorat toate organismele vii . Orice forma de materie organica a fost carbonizata intr-o clipa . Pliniu cel Tanar , un ilustru martor ocular , descria catastrofa cu lux de amanunte in doua scrisoari adresate istoricului Tacitus la 25 de ani dupa eveniment . Povestea orasului Pompei a fascinat generatii intregi de scriitori , printre care Goethe , Stendhal , Mark Twain , Charles Dickens . Vulcanii sunt in general asociati cu fenomenul de distrugere . Se estimeaza ca au ucis peste un sfert de milion de oameni in decursul a 300 de ani . Sa ne amintim de eruptiile teribile ale celor doi vulcani din Indonezia , Tambora (1815) si Krakatau (1883 ) . Primul a generat cea mai dezastruoasa eruptie din istoria moderna . 92 000 de oameni au murit , iar cenusa a intunecat cerul timp de cateva luni , provocand scaderea brusca a temperaturii la nivel mondial si instaurand asa-zisa „iarna vulcanica” . Krakatau a provocat cea mai catastrofala eruptie din istorie . Unda de soc a radiat timp de 5 zile pe intregul glob , fiind inregistrata chiar si in Romania. Numarul victimelor a atins cifra totala de peste 120 000 de morti , iar zgomotul exploziilor s-a auzit la peste 4000 de km , pana in Australia . Omul nu poate inca sa franeze sau sa controleze fenomenele geofizice sau pe cele climatice ale pamantului . Dar s-a creat posibilitatea ca acestea sa fie stimulate in scopuri destructive , de unde si lansarea teoriilor referitoare la posibilitatea si realitatea razboiului geofizic . Un lucru sigur este ca omul incearca sa foloseasca energia cosmica si pe cea geofizica in folosul sau . Inca de la inceputul secolului XX , stapanirea caldurii naturale a sistemelor vulcanice a dat o sursa aproape nepoluanta de energie termica si energetica . Vulcanul este un miracol al lumii creat de natura insasi . Frumusetea si puterea fenomemelor naturale ar trebui sa fie respectate . Vechii indieni au numit vulcanul „muntele sacru” . Mineralele din adancul Terrei fac ca solul din jurul vulcanilor sa fie foarte fertil , iar rocile vulcanice ne dezvaluie adevarate depozite de cupru , zinc , aur , argint si carbune . Exista o teorie conform careia viata pe Terra a luat nastere din anumite molecule organice venite din spatiu . Un amestec de gaze vulcanice expus la o descarcare electrica demonstreaza ca eruptiile vulcanice ce coincid cu fulgerele au jucat un rol in sinteza unei cantitati mari si variate de molecule biologice pe Pamantul primitiv . Asadar , vulcanii au contribuit la raspandirea vietii pe Pamant . Poate si din acest motiv eruptiile lor s-au constituit in spectacole care au fascinat oamenii dintotdeauna . Au creat groaza , dar au si fascinat si , mai ales , au impus respect . Respectul fata de natura si fenomenele sale , fata de foc si celelalte elemente primordiale inseamna respect fata de insasi ordinea lumii si Marele Creator . Sa ne amintim mereu de tulburatorul vers al lui Tagore : ” Nu plange cand apune soarele . Lacrimile nu te vor lasa sa vezi stelele .”

– I . Iancu

Odiseea focului IV – Cruciada Babilonului

„Azi , inaintea zorilor , m-am suit pe un deal si am privit cerul plin de stele / Si i-am soptit duhului meu . / Cand vom fi cuprins aceste lumi toate si vom fi posesorii placerii si ai stiintei tuturor celor inchise in ele , / Oare vom fi atunci multumiti si satui ? / Iar el raspunse : Nu , atunci dealul acesta va fi campia de la care porni-vom spre alte inaltimi .”

-Walt Whitman-

Ramura de maslin adusa de porumbelul lui Noe anunta sfarsitul Potopului . O lume post-diluviana pe care Dumnezeu o dorea purificata de pacate si rautati , aflata la rascrucea dintre extintie si supravietuire , incepe sa-si caute identitatea . Norii se risipesc si soarele razbate in sfarsit pe pamantul trecut prin teribilul purgatoriu . Curcubeul sperantei cu lumina nadejdii sadita de Dumnezeu in sufletele singurilor supravietuitori simbolizeaza intrarea in alta epoca din istoria omenirii . Cartea Genezei din Vechiul Testament consemneaza : ” Fiii lui Noe , care au iesit din corabie , erau Sem , Ham si Iafet … Acestia au fost cei trei fii ai lui Noe , si din ei s-au raspandit oameni peste tot pamantul” . Opt oameni , socotiti cei mai neprihaniti , aveau cruciala misiune de a prelua povara intregii lumi pe umerii lor . Cu ei specia umana urma sa se innoiasca si sa renasca , sa iasa din intuneric la lumina . Trecusera 755 de ani de la Marele Potop . Lumea se inmultise . Tarele ancestrale incep sa reapara . Toti oamenii de pe pamant vorbeau o singura limba . Dumnezeu i-a indemnat sa nu ramana intr-un singur loc , ci sa se raspandeasca pe tot pamantul si sa se inmulteasca . Cei mai multi , nesocotind porunca divina , s-au stabilit in Tinutul Sinear dintre Tigru si Eufrat si au intemeiat acolo orasul Babilon . Era primul oras infiintat dupa Potop si era condus cu mana forte de Nimrod (cel dintai viteaz pe pamant) , unul din nepotii lui Noe . Tot „Cartea Genezei” mentioneaza : „Si au mai zis : ” Haidem ! Sa ne zidim o cetate si un turn al carui varf sa atinga cerul , si sa ne facem un nume , ca sa nu fim imprastiati pe toata fata pamantului”. Asadar , urmasii lui Noe , intr-o totala aroganta fata de Dumnezeu , s-au ambitionat sa construiasca acel faimos Turn Babel . Se spune ca prin constructia cetatii si a turnului oamenii au incercat recucerirea paradisului , fapt sugerat de venirea lor dinspre rasarit , unde fusese izgonit Adam . In plus , tot acolo fugise si Cain dupa fratricid . Oamenii isi cautau locul de origine , dar Gradina Raiului de mult fusese ridicata de Dumnezeu la cer . Pe langa menirea de a aduce mult doritul sentiment de siguranta al locuitorilor in fata posibilelor atacuri sau a unui alt potop , trufasul edificiu poate fi interpretatat si ca un surogat al Edenului de odinioara . Devenita o adevarata axa a lumii , un fel de buric al pamantului , celebra piramida zigurat inchinata zeului Marduk a fost asociata cu structurile babiloniene numite „Etemenanki” (adica piatra dreptunghiulara a Cerului si Pamantului ) . Aici este locul ales de oameni pentru odihna zeilor , sanctuarul unde sacrul se ingemaneaza cu profanul . Insusi numele sau in akkadiana inseamna „poarta zeului” ( bab ilu ), pe cand in ebraica numele de Babel se traduce prin „confuzie” , „amestec” ( balal ) . Rezulta , asadar , ca in dorinta lor trufasa , constructorii Turnului Babel nu urmareau sa aduca slava lui Dumnezeu , ci isi propuneau sa-si glorifice propriile lor nume , in paralel cu edificarea unei religii false . Creatorul ,vazand ca oamenii pacatuiesc impotriva lui , a spulberat planurile lui Nimrod . Prin incurcarea limbilor , i-a imprastiat cu forta pe toata suprafata pamantului , astfel ca oamenii au abandonat maretul proiect si au fost nevoiti sa se desparta in popoare si rase . Istoricii au demonstrat ca Turnul Babel a existat cu adevarat . Desi nu se cunosc prea multe lucruri certe despre originea Babilonului , cronicile antice sugereaza ca orasul dateaza de acum 4000 de ani. Babilon , capitala Babiloniei , ar fi localizat in sudul Mesopotamiei antice , ceea ce inseamna astazi 60 de mile distanta de Bagdad , capitala Irakului . Era un oras cu adevarat magnific . Sapaturile arheologice au scos la iveala cat de bine pazita era cetatea . 90 km de zid exterior inconjurau o suprafata de 314 km patrati , cat ocupa cetatea . Zidul avea o inaltime de 93 m si o latime de 26 m , incat carele care circulau pe el puteau trece unul pe langa altul fara probleme . La randul lui , zidul era inconjurat de un sant plin cu apa foarte lat si adanc . Orasul interior mai era aparat de inca trei randuri de ziduri . Tot acest scut de aparare facea din Babilon o reduta inexpugnabila . Prima varianta a Turnului Babel a fost construita cu circa 3000 de ani i .Hr. De-a lungul timpului, acesta a fost distrus si reconstruit de mai multe ori . Herodot a apreciat inaltimea turnului la 92 de metri , dar el mai impresiona prin centralitate , dimensiunile nemaivazute pana atunci si prin volumul de munca imens necesar ridicarii . Turnul se prezenta ca un edificiu cu 8 nivele , acoperit la exterior cu caramida arsa . In varful impunatoarei constructii se afla un sanctuar impodobit cu coarne de aur , simbolizand belsugul . Masa si patul aurite din interiorul sanctuarului erau destinate pentru odihna zeului Marduk . Pe scarile turnului se oficiau procesiuni religioase . Mai multi savanti sustin ca impunatoarea piramida (re) construita de Nabucodonosor al ll-lea a inspirat pasajul biblic referitor la Turnul lui Babel . Insa Babilonul si templele sale idolatre au devenit simbol al decaderii si ratacirii . Literatura biblica le confera o imagine a rautatii , asemanatoare Sodomei si Gomorei , pe care Dumnezeu le-a nimicit cu foc ceresc . Si totusi , cum a fost posibila caderea Babilonului ? O cetate atat de bine aparata poate crea aceasta inevitabila intrebare . Comparand ce spun Scripturile despre acest imperiu cu ce ne dezvaluie sursele laice , se poate desprinde un adevar cat mai plauzibil . In jurul anului 732 i.Hr. , Dumnezeu l-a inspirat pe profetul evreu Isaia sa consemneze o profetie referitoare la caderea maretului Babilon , profetie care s-a implinit circa 200 de ani mai tarziu . Biblia ne transmite cuvantul lui Dumnezeu prin profetii Isaia si Ieremia : „Voi pedepsi pe cei rai pentru nelegiuirile lor , voi face sa inceteze mandria celor trufasi si voi dobori semetia celor asupritori… Babilonul nu va mai fi locuit , nu va mai fi niciodata popor in el „. In anul 607 i.Hr. , armata babiloniana a devastat Ierusalimul . Cincizeci de mii de iudei erau tarati in robie . Cetatea aleasa de Dumnezeu era la grea suferinta . Cealalta cetate , Babilonul , care se impotriveste pe fata lui Dumnezeu , isi consolida puterea de mare imperiu . Cu mult inainte de aceste evenimente , Isaia a prevestit nu numai ca Babilonul va distruge Ierusalimul , ci si ca Dumnezeu va distruge Babilonul , in „ziua Domnului” , cand poporul ales va fi reasezat in matca promisiunilor divine . Rezulta , asadar , ca prin cucerirea faimosului imperiu de catre armatele medo-persane , in 539 i.Hr. ,incepea de fapt implinirea profetiilor divine . Asadar , caderea Babilonului nu a fost deloc intamplatoare . Profetia a mers si mai departe . Dumnezeu a mentionat numele regelui Cirus al Persiei cu doua sute de ani inante de aparitia sa drept cuceritor al Babilonului . Herodot si Xenofon au confirmat implinirea acestei profetii uimitoare . In anul 482 i.Hr. orasul s-a rasculat impotriva lui Xerxes , alt rege persan . Si ca dezastrul sa fie total , acesta i-a ras de pe fata pamantului zidurile si templele si a topit statuia de aur a lui Marduk . In anul 331 i.Hr. , intorcandu-se din India , Alexandru cel Mare il invinge pe Darius al Persiei si devine stapanul a ceea ce mai ramasese din Babilon . Dupa cum ne arata Strabon , marele conducator s-a simtit coplesit de aceste ruine colosale si a incercat inlaturarea lor in vederea unei noi arhitecturi . Numai ca Alexandru cel Mare a muri si proiectul a fost abandonat . Este uimitor cata istorie se afla concentrata in aceasta „cetate a minunilor” , in acest teritoriu mirific care astazi cuprinde sudul Turciei , estul Siriei si cea mai mare parte a Irakului . La inceput s-a numit Campia lui Sinear , apoi Babilonia si in cele din urma Mesopotamia , adica Tara dintre rauri (Tigru si Eufrat trec prin apropiere ) . Acum se numeste Irak ( tara cu radacini adanci ) , leaganul civilizatiei umane . Cuvantul ebraic „Sinar” era echivalentul cuvantului akkadian „Shumer” si indica zona numita de ei Sumerul de Sud . Egiptenii numeau acest teritoriu Sngr iar hititii Sanhar(a) . Toate aceste denumiri pot fi posibile variante ale cuvantului Sumer sau sumerian , o civilizatie care ar fi aparut acum 8 milenii si care prezenta urme foarte dezvoltate si bine organizate . Imperiul babilonian a aparut atunci cand regele Hammurabi cel Mare (circa 1728-1686 i.Hr) a creat un imperiu din teritoriile fostelor regate Sumer si Akkad . Este tinutul care a marcat istoria omenirii prin cateva evenimente cruciale , studiate de stiinta si de cartile religioase . Aici s-a aflat Gradina Raiului de pe Pamant , de unde au fost izgoniti Adam si Eva . Tot aici si-a faurit si Noe imensa corabie . Cei trei magi de la rasarit din aceste locuri au pIecat spre Betleemul Iudeii , unde se nascuse Pruncul Iisus . Babilonul este imperiul care a distrus Ierusalimul si a dus in robie regatul lui Iuda . In Babilon s-au construit si faimoasele gradini suspendate ale Semiramidei , identificate ca una din cele sapte minuni ale lumii antice . Dupa mai bine de doua mii de ani , Babilonul revine in atentia intregii lumi . Se pare ca noi profetii sunt pe cale sa se implineasca . Un rege al timpurilor de azi cauta gloria unui imperiu de mult apus . Saddam Hussein a nutrit ambitia de a se considera urmasul de drept al marelui rege Nabucodonosor . Lumea araba trebuia sa afle ca el e noul conducator care preia puterea stapanului lumii antice . Inca de la instaurarea regimului sau in 1979 , Saddam a promis irakienilor „un deceniu de onoare si impliniri care vor rivaliza cu trecutul glorios al tarii „. Astfel ca primul proiect pe care l-a realizat a fost reconstructia stavechiului Babilon pe chiar fostele sale temelii . Dupa opt ani de munca asidua si cu cheltuieli colosale , visul dictatorului megaloman incepe sa prinda contur . Au fost reconstruite o serie de temple si de cladiri . Intr-un timp record , doua treimi din zidurile care inconjurau Babilonul au fost ridicate din nou . S-a reconstruit chiar si maretul palat al lui Nabucodonosor . Inaugurarea „Festivalului Babilonului” intre noile ziduri ale stravechiului oras a constituit un spectacol plin de fast si de cult al personalitatii . Se pare ca spiritul razboinicului Nimrod , ctitorul Babilonului biblic , renaste in persoana lui Saddam Hussein . „…Sa ne facem un nume” , pare sa spuna si regele secolului XX al acestor meleaguri . Parca pentru a intari acest pasaj biblic , pe 2 august 1990 , printr-o operatiune-fulger , armata irakiana invada Kuveitul . Miscarea a luat prin surprindere si a socat opinia publica mondiala . ONU solicita retragerea imediata si instituie sanctiuni economice contra Irakului . Pe 5 august , cea mai mare parte a armatei kuveitiene a fost capturata de irakieni , in timp ce alte cateva mii de soldati se retrag in Arabia Saudita . Pe 8 august Irakul anexeaza Kuveitul , a doua zi Natiunile Unite declara anexarea invalida . SUA trimite imediat in Arabia Saudita „Forta de Reactie Rapida” , care in doar cinci zile era gata de lupta . In fata refuzului Irakului de a-si retrage trupele , pe 3 ianuarie 1991 s-a declansat operatiunea militara „Furtuna in desert”. O impresionanta ” armada” internationala formata din 956 600 soldati , proveniti din 34 de tari , se infrunta cu cei 545 000 de soldati irakieni . Si daca lui Saddam i-au fost suficiente cateva ore sa ocupe Kuveitul , americanilor si aliatilor le-au trebuit sase saptamani ca sa-l elibereze . Presedintele George Helbert Walker Bush , comandantul victorioasei armade , anunta la 28 februarie 1991 sfarsitul operatiunii „Desert Storm” . Kuveitul era liber . Pretul ?…Doua tari devastate , zeci de mii de morti si raniti , cheltuieli de 60 de miliarde de dolari si peste 700 de puturi de petrol incendiate sau avariate . Irakul a ramas sub un regim de sanctiuni si de control al ONU , existand indicii ca autoritatile de la Bagdad fabrica in secret arme bacteriologice si chimice . Deja la orizont apareau norii unei noi „furtuni”. Vechile profetii divine care au vizat acest tinut magic isi gasesc implinirea si in timpurile moderne . Nu putem sa omitem rolul esential pe care l-a avut Romania ca tara ce a detinut presedentia Consiliului de securitate al ONU in august 1990 . Tara noastra s-a implicat total in adoptarea rezolutiilor ce au condamnat invazia irakiana , dar si de a gasi pentru Coalitia internationala forma legala necesara pentru justificarea operatiunilor militare . Si totusi , ce-i mana pe ei in lupta ? In primul rand interese economice . Totul avea inconfundabilul miros de petrol . Saddam Hussein stapanea deja 12% din rezervele mondiale de petrol . Peste noapte devenise proprietar a 25% din petrolul lumii , iar daca l-ar fi lasat sa invadeze si Arabia Saudita , cum avea de gand , ar fi ajuns sa detina cam 50% din petrolul lumii . Prea multe resurse si prea multa putere pe mainile unui singur om devenea periculos pentru intreaga lume . De aceea multi n-au observat sau au trecut cu vederea ca , in acelasi timp , Siria a invadat Libanul . Miza era alta ; toate privirile erau atintite pe Irakul lui Saddam . Oricum , conflictul declansat in Orientul Mijlociu avea radacini mai vechi . Pe 17 iulie 1990 , Sadam acuza Kuveitul de supraproductie de petrol si de furturi din campul petrolier de la Rumalia . In plus , Irakul a facut presiuni ca Arabia Saudita si Kuveitul sa stearga datoriile de miliarde de dolari acumulate de regimul de la Bagdad in timpul razboiului cu Iranul ( 1980-1988 ). Se vede traba ca presedintele irakian a lansat un nou curent in politica : ca sa scapi de datorii , invadezi si anexezi tara care te-a creditat . Despre primul razboi din Golful Persic ( 1990-1991 ) s-a vorbit si s-a scris mult . A fost mediatizat in toate modurile . Este , la urma-urmei , chiar primul razboi televizat in direct , dand posibilitatea milioanelor de oameni din intreaga lume sa-l urmareasca . Asadar , armele au tacut , dar linistea si pacea erau inca departe . Razbunarea lui Saddam a fost crunta . El chiar jurase ca daca va fi „evacuat cu forta din Kuveit , atunci Kuveitul va arde” . Se pare ca s-a tinut de cuvant . In timpul retragerii , armata irakiana a devastat totul in urma sa . Dezastrul provocat in emiratul vecin intrece orice inchipuire . „A la guerre comme a la guerre” , pare sa-si rada pe sub mustati paranoicul dictator . Au distrus 750 dintre cele 943 de puturi de petrol de pe teritoriul Kuveitului , potrivit arhivelor militare din SUA , incendiind 600 dintre ele . Peste un milion de barili de petrol au cazut prada flacarilor . S-a ordonat si saparea unor santuri lungi pline cu petrol fumigen pentru a incetini avansul tancurilor si a celorlalte forme de armament terestru . Dezastrul a schimbat si natura din statul din Peninsula Arabica , generand peste 300 de lacuri petroliere . Monitorizarile militare au aratat ca smogul produs era incarcat cu gaze acide , particule toxice si compusi chimici periculosi precum dioxid de sulf si hidrogen sulfurat . Efectele nocive s-au extins in toata zona Golfului Persic . Este incontestabil cel mai destructiv si letal dezastru din istoria omenirii pornit de la extractia de petrol . Sutele de sonde se transformasera in tot atatea guri incandescente care fara incetare scuipau fum , foc si gaze . Soarele nu se mai vazuse pe cerul Kuveitului de cateva luni . Bolta era atat de neagra incat transformase amiaza in noapte . Sub nivelul norilor se vedeau doar cele 600 de sonde arzand toate in acelasi timp . Si ca si cum n-ar fi fost deajuns , acest peisaj apocaliptic era completat de miile de mine plasate ca sa ingreuneze stingerea incendiilor . Tancuri arse , resturi de munitie si cadavre umpleau desertul ca in urma unui festival demonic . In fata unui asemenea dezastru ecologic , emiratul Kuveit a investit 1,5 miliarde de dolari in stingerea sondelor si a facut apel la firme specializate din intreaga lume . Asadar , confruntarea armata lasa locul unui alt razboi . Mai diabolic decat oricare . O lupta cu focul , cu gazele toxice , chiar si cu aerul de nerespirat care ardea la modul propriu . In iadul din desertul kuveitian si-au dat intalnire , ca la un turnir colosal , cele mai prestigioase companii din lume specializate in stingerea si captarea sondelor scapate in eruptie . „Safety Boss” , „Red Adair” , „Boot & Coots” , „International Well Control” si „Wild Well Control” , toate din America , au contribuit decisiv la limitarea dezastrului ecologic si reducerea pierderilor inregistrate de statul kuveitian . Oameni devotati unei meserii iesite din comun si-au riscat viata si sanatatea in lupta cu grozaviile provocate de o minte bolnava . Romania , tara cu vechi traditii in industria petroliera , a raspuns „prezent” apelului autoritatilor kuveitiene . O echipa formata din specialisti in petrol si gaze , dar si din 11 pompieri , a descins in iadul din desertul kuveitian. Alcatuita printr-o selectie riguroasa , delegatia romaneasca s-a achitat cu cinste de importanta misiune . Intr-o luna si jumatate au reusit sa stinga si sa capteze cele noua sonde din perimetrul repartizat . N-a fost usor . Pericolele infinit mai mari decat cele intr-o interventie obisnuita au provocat si pierderi de vieti omenesti . Trei dintre oamenii nostri au platit cu viata temerara lor misiune . La capitolul interventie , bravii nostri luptatori au ajutat si la stingerea staff-ului american , care luase foc in apropiere din cauza schimbarii bruste a directiei curentilor de aer . Cea mai performanta companie a fost insa cea a canadienilor de la „Safety Boss” , coordonata de Mike Miller . Acei canadieni fantastici din Calgary au reusit sa stinga nu mai putin de 180 de puturi in 200 de zile . Kuveitul a pierdut 5 miliarde de dolari numai din pagubele provocate de incendii , dar specialistii au spus la vremea respectiva ca pagubele ar fi fost si mai mari daca Mike Miller nu ar fi impus un ritm atat de rapid in stingerea incendiilor . Daca la inceput majoritatea firmelor estimau ca le trebuie aproape doi ani pentru a stinge campurile petroliere , ritmul impus de Miller a determinat inchiderea operatiunii dupa numai noua luni . Asadar , viteza cu care se miscau canadienii a stimulat si celelalte firme implicate in proiect . Ultima sonda a fost stinsa de echipa lui Miller cu ajutorul simbolic al emirului Kuveitului , care i-a pus personal ultimul capac ce sigila focul din adancuri . Impresionanta operatiune „Kuwait on Fire” s-a incheiat . Echipele participante au probat toata experienta de care erau capabile , disciplina , solidaritate si o tarie fizica si psihica iesite din comun . Fara interventia acestor oameni , repercursiunile umane si de mediu ale acestei calamitati ar fi fost inimaginabile . Saddam Hussein a reusit sa intre in galeria celor mai demonizati sefi de stat din perioada postbelica la nivel global , precum Stalin , Milosevici , Ceausescu , Idi Amin , Pol Pot . Visul sau de marire s-a naruit definitiv in zorii zilei de 30 decembrie 2006, intr-o inchisoare din Bagdad . Caci adevarat se spune in „Evanghelia dupa Luca” : „Cine se inalta va fi umilit , dar cine se umileste va fi inaltat” . Anii au trecut . Kuveitul , Irakul , Saddam au ramas in urma . Pagini dintr-o istorie scrisa cu sange si sudoare . O noua legenda s-a nascut in tinuturile stravechiului Sinear . O legenda vie , un om al timpurilor noastre , providential pentru momentele de grea cumpana . Acest Mike Miller si superba sa echipa au fost adevarati ingeri pazitori care au invins Apocalipsul . Destinul face ca , la 26 de ani de la operatiunea din Kuveit , magnificii canadieni sa descinda in Romania . In noaptea de 17-18 decembrie 2017 , sonda de gaze 1001 din Moftin-Satu Mare , apartinand companiei polonezo-canadiane „Serinus Energy” , a scapat in eruptie libera . Amploarea incendiului si panica creata in zona au condus la o impresionanta mobilizare de forte . Presedintele companiei , Jeffery Auld , nu a avut nici-o ezitare in a alege solutia ideala pentru anihilarea incendiului de la Moftin . Echipa lui Miller, sosita de peste ocean , a facut o adevarata demonstratie de virtuozitate. Romanii au fost uimiti de calmul , organizarea si curajul eroilor din Kuveit-91 . In 20 de zile situatia la Moftin a fost normalizata . Evident , apare intrebarea : Romanii nu mai au specialisti in „dresarea sondelor”? Eram printre cei mai buni din lume in tot ce presupune industria petrolului si acum ?… Multe lucruri nu mai stim sa facem . Sau e mai comod sa le luam facute de altii . Ne vine in minte acel trist memento al lui Bertolt Brecht : „Muntii din tine i-am tocit si valea ta am umplut-o . Peste tine trece acum un drum lesnicios” .

– I . Iancu